Data trecuta va promiteam un post despre Republica
Dominicana. Si cum si de ce nu ne-a placut.
Deja, eu nu sunt neaparat o referinta de calm, relaxare si
toleranta la detalii. Ci mai degraba cinica, carcotasa si cautatoare de nod in
papura. Dar chiar si-asa, obiectiv vorbind, in experienta mea, Republica Dominicana
avea cam multe defecte.
Noi am fost la San Juan, nu departe de capitala (care e Santo
Domingo).
La 4 stele, ceea ce se pare ca e prima greseala, in astfel
de tari (a se citi « in dezvoltare ») trebuie sa iei de la 5 stele in
sus, ca daca nu, e esec garantat. Bun, am fost naivi aici dar deh, atat ne
tineau si pe noi buzunarele sa ne-o ardem exotic.
Drumul e extrem de luuuung, si inca de la Paris, care e mai
aproape de orice decat alta tara ! J Intai 11 ore de zbor, cu o mica
surpriza omisa de agentia de turism, aveam de luat niste pelerini din Haiti (ca
Republica Dominicana e pe acceeasi insula cu Haiti, am aflat si noi acum) care
coborau si ei in Rep Dom. Deci inca 2 ore de tranzit in care i-am imbarcat pe
oamenii aia dar n-aveam voie sa coborîm din avion. Nici nu cred ca e cazul sa
va mai spun ca picioarele mele erau butuci si aveam chef sa-mi bat sotul si cam
jumate din avion (mai ales jumatatea care alesese sa-si dea jos adidasii si/sau
sosetele)
Intr-un final am ajuns (ca nu mai credeam in aceasta
posibilitate !!) si am aflat de la membrul agentiei ca hotelul e la 3 ore
de taxi de aeroport (inca o surpriza din partea agentiei, mancai-ar mama pe ei
de fâsneti. Se cheama “monagence” reusitii astia, daca dati vreodata peste ei)
Deci 16 ore de transport cu totul, in caz ca ati pierdut
socoteala.
In Republica
Dominicana se conduce ca in jungla, dar aceasta expresie nu inseamna nimic,
pentru ca n-am vazut lei si girafe conducand. Jaguaruri J
Se conduce ca si cand ai fi intr-un fim de actiune cu
Steven Seagal si te urmaresc niste mafioti sa te taie in bucati si sa-ti smulga
unghiile (si nu dupa taierea in bucati !), sau ca si cand te-ar urmari
Jokerul, mai explicit. Deci practic soferii conduc pentru viata lor fara sa se
uite prea mult la drum (sau sa tina cont de viata pasagerilor !!).
Noi eram pe timp de noapte, se conduce cu faza lunga, cat
sa te orbeasca definitiv, e plin de motopîrtze pe marginea drumului, si soferul
desigur conducea cu o mana cu ca cealalta tinea telefonul ca avea de dat niste
indicatii precise.
Se pare ca se moare mai mult din accidente rutiere decat
de foamete (si pot sa va garantez ca e foamete, numai dupa cat era de prost
bufetul nostru la hotel de 4 stele !!)
In timpul drumului am inchis ochii la un moment dat sa nu
mai vad cum sfidam moartea la fiecare suta de metri. In plus, cu ochii deschisi
perturbam soferul cu tipetele mele de caprioara injunghiata.
In cazuri din astea regreti sincer ca nu esti credincios, si mi-am zis ca daca exista un Dumnezeu, l-as ruga frumos sa nu mor taman intru-un taxi de dominican (intr-un taxi parizian, aia da, prin Marais, cu putina demnitate, sa vada lumea sange dar si Notre Dame…asa in San Juan, vezi sange si-un negru mititel dand ture, scrasnind « puta madre » si fumand o tigara fara filtru…)
In cazuri din astea regreti sincer ca nu esti credincios, si mi-am zis ca daca exista un Dumnezeu, l-as ruga frumos sa nu mor taman intru-un taxi de dominican (intr-un taxi parizian, aia da, prin Marais, cu putina demnitate, sa vada lumea sange dar si Notre Dame…asa in San Juan, vezi sange si-un negru mititel dand ture, scrasnind « puta madre » si fumand o tigara fara filtru…)
Intr-un final apoteotic am ajuns la hotel, imputiti si
dezgustati de viata. Strutztul, de nervi, mi-a zis chiar ca data viitoare cand
plecam in vacanta se va si uita pe bilete sa vada unde si cu ce agentie
plecam ! Multe prostii spune omul la oboseala…
Resortul, care avea 2000 de camere (mod lagar) era…cum sa va
descriu ? Mare. Ca
alt adjectiv nu prea am.
Cum eram
lihniti, n-am prea fost atenta ca bufetul era rece si plin de muste, am mancat
ceva rapid si ne-am tarat in camera.
Camera era…mizerabila. Cele 4 stele dominicane ar
corespunde unui motel din Franta. Gandacii inclusi in pret desigur, cat si
puricii de saltea (foarte comuni in aceste tari se pare). Cearsafurile cu urme
de sange, dar asta nici nu e asa suparator, ca s-ar putea sa fie o poveste
glorioasa/ aventuroasa undeva, asa ca accept. Apa rece si un firicel, daca
vroiai sa te speli, plimbai picatura pe spate.
In fine, ne-am culcat si ne-am zis ca a doua zi urma sa
fie mai bine.
A doua zi ne-am trezit si ne-am dus ca tot omul plecat in
vacanta, unde altundeva decat la masa ? Ca doar de-aia am spart contul de
economii si ne-am dus pe insule exotice, sa mancam !!
Domnul cu plasarea ne-a amintit locurile natale, mai ales
mie, anume Balcanii. Omul isi lua serviciul in serios, si te trata in mod
politist bosniac care e acolo cu o misiune. Daca cereai o masa cu vedere la
mare, riscai, pe langa pufnitura de ras a domnului, un pumn in mecla. Acest
domn era supravegheat de alt « camarad », mic si gras, care te
fulgera din priviri si-ti lasa impresia ca e KGB-ul in spatele intregii
operatiuni « plasare la masa ».
Intr-un final am fost plasati dar n-aveam nici tacamuri,
nici sare/ piper, nici servetele. Toate astea-s pentru prosti cu capricii.
Bufetul…ca la cantina, deh, cat sa satisfaca 2000 de
burti. Eu n-am mancat decat in prima zi (cat sa ma conving ca ce mi se parea de
nemâncat chiar era de nemancat), in zilele de dupa m-am antrenat pentru
« Supravietuitorul », adica am mancat fix cat sa nu lesin. O parte
foarte dezamagitoare pentru ca din nou, in vacantele in club, esti acolo ca sa
mananci. La momentul asta inca mai trageam speranta ca vom avea chestii de
descoperit prin imprejurimi.
Dominicanii saracii, ei sunt plini de bune intentii dar nu
vorbesc decat limba lor (noroc ca eu o rup in spaniola putin) si sunt prosti facuti
gramada. Nici cu desen nu pricepeau. De exemplu la receptie erau foarte uimiti
ca ne trebuie priza europeana, si habar n-aveau daca ne pot furniza una sau de
unde ne-am putea cumpara una. O placere !
Alcoolul din all inclusive e de Mickey Mouse, adica are
alcool cam cat un suc de morcov intr-un spital. Greseala amara pentru hotel,
pentru ca cu suficient alcool in sange sunt sigura ca toata lumea ar fi muuult
mai toleranta !
Tot e bine ca beam Margarita in loc de cafea (care era de
nebaut!)
Plaja…urîta. Venus in 1987 era mai cool.
Plina de alge si de purici de nisip (am
plecat plini de intepaturi) si am aflat si ca exista niste larve care iti intra
sub piele si ajuns acasa afli ca ai un vierme care-si traieste viata linistit
sub pielea ta (isi face vila si piscina si tot). Asa ca in fiecare seara, personalul dadea cu un insecticid
puternic pe plaja, care mirosea a gaz, si te facea sa-ti tusesi plamanii (una
din activitatile sportive pe care le-am facut regulat in Republica Dominicana)
Ne-am imprietenit cu niste romani stabiliti in Canada, foarte simpatici, deschisi si normali, cum nu mai intalnesti multi oameni in vacanta (sau in general)
Ne jucam tenis cu ei in fiecare zi (eu jucam mai mult de pe bancuta).
Strutzul il cam batea pe domnul, si mi-era tare frica ca se va supara si nu vom mai fi prieteni, si ar fi fost tare trist pentru ca doar datorita lor am putut rezista atatea zile in vacanta asta!
Ne jucam tenis cu ei in fiecare zi (eu jucam mai mult de pe bancuta).
Strutzul il cam batea pe domnul, si mi-era tare frica ca se va supara si nu vom mai fi prieteni, si ar fi fost tare trist pentru ca doar datorita lor am putut rezista atatea zile in vacanta asta!
Am si mers impreuna sa vizitam o laguna : Laguna Gri-Gri ii zicea.
Foarte frumos in laguna, dar pana acolo am luat-o pe mare
inspre Jamaica intr-o barca cu un motor atasat atat de prost ca practic il
tinea pescarul Juan in poala. Ne-a zis de altfel ca era barca lor cea mai
performanta. La un moment dat ne-a aratat o epava pe mare, intr-o stare
lamentabila, arata a corabie de pirati parasita, dar aflati ca acea ambarciune
era nava lor principala de pescuit (a unui grup de pescari din Rep Dom).
O saracie lucie…am trecut prin niste locuri mlastinoase
superbe insa pline de mizerie si resturi (cred ca inca nu stiu de dezvoltare
durabila…). Insa era si o parte foarte emotionanta in laguna asta, pentru ca
dadea cumva in spatele bordeielor unor oameni saraci, unii isi luau si masa pe
plaja, copiii alergau, intrau in mare, si pe undeva erai putin invidios ca
reusesc oamenii aia sa fie fericiti cu atat de putin, nu au stresul
dead-lineurilor sau al sefilor scortzosi si frustrati…
Spre finalul excursiei, adica prin a treia zi, am devenit
destul de nerabdatoare sa ma intorc acasa (si mai aveam 4 zile intregi !!).
La televizor numai telenovele, pot sa va povestesc ce-a facut Esmeralda cu Don
Fernando, chiar ca nu vazusem primele 585 de episoade !
Ne-am jucat la
septica de ne-a iesit prin pori, mini-golf, ne-am dat si cu hidrobicicletele,
si dupa 7 zile care au trecut ca doua luni, s-a facut in fine ziua plecarii.
Ne-am inarmat cu muuulta rabdare pentru drum si ne-am dus
catre aeroport. Toata lumea ne-a zis sa ne incuiem bine bagajele pentru ca ti se
pot subtiliza droguri in valize si dominicanii nu glumesc cu asta : intri
direct la mititica fara « sa vezi c-o fi c-o-mparti nu m-am drogat nene
niciodata si strutztul nu-i drogat asa e starea lui naturala ». Niet, la
racoare cu tine !
Bun…asa ca hai sa ne luam lacatele sa ne baricadam
valizele pline cu chiloti murdari, 15 euro costa unul (lacatul, nu chilotul).
Adica nesimtitii naibii, ei stiind povestea, speculeaza la maximum frica
turistilor, ca desigur ca mai bine dai 15 euro decat sa o termini la
racoare ! (oricat de cald ti-ar fi !)
In final ne-am impachetat bagajele in folie pt 10 euro
bagajul si i-am dat dreacu cu tara lor si cu mancarea de la hotel si cu viermii de sub piele si cu condusul
de nebuni !
La imbarcare eram singurii albi, si o mare de oameni negri
(care mergeau in Haiti). Sincer daca am fi ramas blocati in aeroportul ala in mod film de groaza,
cred ca am fi fost primii care am fi fost mancati. As fi si facut o poza dar am
zis ca mi-o iau, ca zic oamenii ca-s rasista (pfff, nu mai avem voie sa ziceam
alb si negru in zilele noastre, m-au zapacit cu corectitudinea politica!)
Ajunsi acasa dupa 13 ore de zbor, morti, nedormiti si
putind a banane coapte/ sosete ude…soacra-mea ne-a anuntat ca are un muncitor
la ea acasa si ca trebuie sa ne ducem sa-l supraveghem, nu de alta dar e roman !...asa
ca ne-am certat cu ea din primele doua 3 minute ale conversatiei.
Dupa asta ne-am culcat in fine, si am visat ca eram la noi
acasa, unde nu-s nici dominicani, nici droguri, nici negrii mititei, nici muncitori
romani…
Va adaug o parte pe care o vroiam in alt post, dar are
legatura, asa ca v-o spun acum, ca tot ati citit o gramada, mai merge-un pic :
strutztul a cumparat trabuce dominicane din magazinul specializat in tabac din aeroportul
din Rep Dom, asta dupa ce le-a zapacit pe vanzatoare in toate limbile cu
intrebari neprecise despre trabucuri (“Dar sunt mai tari asta mai groase decat astea mai subtiri?/ Dar nu-s mai bune trabucurile cubaneze?”…”Pai
nu…ca noi suntem in Rep Dom, si avem cetatenie dominicana, n-o sa-ti spun ca-s
mai bune in Cuba…”)
Scopul achizitiei trabucurilor era pentru aniversarea de 20 de
ani a unui prieten violonist de-al strutztului (el ca sa se mentina tinerel are
foarte multi prieteni de 20 de ani) si vroia sa-I arate ce-nseamna sa fii
barbat (si nu poti fi barbat daca nu fumezi trabuc, ce dreacu!).
Asa ca o saptamana mai tarziu, in sambata de dupa, strutztul
a facut toata ziua cautari pe google despre cum se fumeaza trabucul, cum se
tine, cum se trage, cum sa fii smecher cand il fumezi, efecte secundare, cum sa faci sa nu fii prins daca te hotarasti sa te faci dealer columbian (of, wikipedia asta!!) si tot
ce se poate stii despre subiectul trabuc. A concluzionat ca trebuia sa cumpere trabuc
cubanez nu dominican dar ca la momentul ala nu era cu studiul la zi…dupa care a mers
la un magazin sa cumpere un dispozitiv special de taierea trabucului, l-a luat dar era nemultumit ca nu era chiar ca-n Nasul si nu puteai nici sa-ti tai un deget cu el din joaca...cel mult o unghie crescuta prea mult, ceea ce e patetic cand ai putea avea un deget intreg!...
Dupa asta a
pregatit muzica speciala pentru fumatul trabucului…
Seara s-a imbracat in costum (pai ori suntem Corleone ori
nu mai suntem !) si prietenii lui la fel, si au baut rom si au fumat
trabuc cu muzica data la maxim. Pana la momentul in care l-am chemat in
bucatarie pe sot (eu faceam o placinta cu mere si eram imbracata in trening in timpul asta) si i-am
zis ca pute groaznic a tutun si-l rog respectuos sa iasa afara. Strutzul, ca un potential mafiot care se respecta, nu m-a infruntat, ci i-a anuntat pe baieti
ca se fumeaza afara de-acum, si si-au continuat mafiotzeala afara (probabil au discutat despre moduri de a ma ucide pentru indrazneala mea!)
Apoi au mers intr-un club de striptease unde nu mai erau
femei pentru ca toate erau in cate-un salon privat cu cate-un rus. Mai putin o
domnisoara din Republica Moldova careia i-a facut strutzul un pic de
conversatie de baza cu ce-a retinut el in romana din casa, gen : « Potoleste-te ! »/ "Da-mi telecomanda ca prietenia stricam!" « Sunt incantat de constiinta »/ « Tocanitza buna mamaliga mai
vreau ? », etc. Mai ca ar fi vrajit-o cu aceasta ultima replica dar se grabea fata ca avea treaba cu unii care strecurau hartii de 500 de euro in chiloti si nu tichete de restaurant.
Dupa care, invinsi (dar smecheri !) s-au intors acasa
cu cozile intre picioare, ca-n bancul cu motanelul.
That's all folks!