Am fost in
Italia. Cu mama, ca inca-sotzul e cu mama lui.
Excursie
organizata printr-o agentie, cu dus acolo, depus, ghidat si mese incluse. Cam
spirit de turma, ma gandeam ca asa va fi, dar nu ma asteptam la atatea parti
negative.
In primul
rand, hotelurile din Roma si din Napoli nu erau in Roma si Napoli. Din punctul
de vedere al distantei fata de centru, cam ala din Roma in Napoli si ala din
Napoli in Roma.
Dupa ce platesti vacanta integral si nerambursabil te anunta ca hotelul e « in preajma » orasului cu pricina. Adica la 30 de kilometri. In spatele garii desigur.
Dupa ce platesti vacanta integral si nerambursabil te anunta ca hotelul e « in preajma » orasului cu pricina. Adica la 30 de kilometri. In spatele garii desigur.
Italienii,
dupa cum spune si stereotipul, sunt complet dezorganizati. Este nebunie si haos
la ei acolo.
Am ajuns la
hotelul din « Roma » (din soseaua periferica undeva in Italia) seara
pe la 23h, si hotelul ne astepta, cu atat mai mult cu cat ca era destinat
grupurilor.
Ei bine s-au
descurcat sa NU aiba toate cheile, si cu 48 de oameni care asteptau, SINGURUL
receptionist s-a apucat sa caute cheia destinata primei familii peste tot.
Adica in receptie, pe jos, in gunoi, in buzunare, sub dosare, sub plicuri, sub
suveniruri, sub frigider ( !), sub ochii si gurile cascate ale micilor
turisti frantuzei veniti sa testeze « autenticitatea » locurilor.
In final a
gasit ceva ce semana a cheie, a dat-o familiei, care s-a intors cateva minute
mai tarziu pentru ca camera respectiva era ocupata de alti turisti, si
intrasera la miezul noptii peste oamenii aia in chiloti. Bine, nu stiu daca or
fi fost in chiloti, dar asa e imaginea cu oameni peste care dai buzna inopinat
(de ce-o trebui sa mentionam mereu chilotii ?! de ce nu unul band direct dintr-o
sticla cu lapte- ce face tot omul cand e singur la miezul noptii- subiect de
studiu)
In fine, ne-am
luat si noi cheia dupa indelungi asteptari, dusul nu mergea, asa ca ne-am
spalat cu totul la bideu (si pe cap !), am descoperit intelesuri ascunse
bideului !
In Roma n-am
stat prea mult, doar cat sa ne bata soarele in cap pe la forum, ne-a explicat
ghidul cu gladiatorii, ce curajosi, bogati si musculosi erau, adica tot opusul
lui, si cum lesinau femeile dupa ei, si erau de-a dreptul incantate cand
supravietuiau ! Pe principiul “mai bine tanar, frumos, plini de bani si cu
muschi…decat mort! »- in general iti pierzi un pic patina cand esti esti
mort.
Dupa asta am
plecat la Napoli, un acelasi rahat de hotel, cu o mancare infecta. Si putina. Adica
frate daca tot e proasta macar sa fii satul, dar eram pe jumatate lihniti si pe
jumatate dezgustati. Dilema intre colebil si emetiral.
Trebuie sa
va spun ca toata saptamana am mancat prost in Italia. Eu mai fusesem de doua
ori si nu-mi aminteam sa fie mancarea atat de proasta.
Adica paste
si pizza, pizza si paste, doar ca dupa doua zile de carbohidrati ai vrea sa mai
variezi un pic dar n-ai cum, cel mult cu bruschete. Totul e super turistic iar
pentru italieni esti un portofel pe picioare. Vor in permanenta sa te
pacaleasca. De exemplu isi adauga 2.5 sau 3 pentru drept de tacam. De
persoana. Deci la nota pe care-o credeai tu, mai adaugi astia 3 € de
persoana plus 14% ( !) bacsisul. Si uneori mai apar niste euro de care nu
stii dar iti explica ei ca pentru ca marca mai buna si tu nu esti de pe-acolo,
si cu paine si cu taxele si uleiul de masline si condimentele, scoate banii
pana nu-l chem pe Giovanni sa-ti scoata el maselele ! Si-ai sa vezi ca
fara masele o sa-ti priasca si mai putin ! Ospatarii extrem de agresivi si
nepoliticosi (mai ceva si chiar decat francezi !!)
Si smecheri
ceva de speriat ! Adica te agata la restaurantul lui promitandu-ti un
aperitiv, si cand intrebi unde e, se face ca nu stie despre ce vorbesti .
Ca la gradinita cand ti-a furat Paulica lopetica si insista ca si a lui era tot
albastra (da, stiu, m-a marcat mult povestea asta…)
Tara insa e
fabuloasa, tot ce am vazut a fost superb : insula Capri e un vis, e Paradisul pe
pamant, Pompeï e dovada vie si grandioasa a unei intregi civilizatii apuse, cu
infrastructura de atunci, activitatile si ierarhia sociala, o minune istorica
pur si simplu.
Coasta
Amalfitana e o bijuterie pe mare, orase construite in stanca pe coasta, sosele
facute pe costisa unde ai impresia ca masinile isi sug burtile sa treaca una pe
langa alta tiptil, e absolut incredibil de frumos.
Superba vila a lui Axel Munthe din Capri
La Pompeï: asta desenau romanii in beton inaintea erei noastre...nimic nou sub soare...
Atat cu
descrierea, ma opresc aici ca nu sunt Sadoveanu sa va plictisesc 300 de pagini
cu descrierea unui pîrîu (mai ales ca n-am vazut niciunul). Prefer sa rad de mama si de ceilalti turisti cu
care-am impartit autocarul de cateva ori.
In prima zi,
evenimentul notabil a fost pierderea unui zabauc din grup, la forumul roman. Un
anume Michel pe care il pierduse nevasta-sa. Aveam si walkie-talkiuri la care
ne povestea ghidul ce si cum.
Asadar boul de Michel trebuia sa auda ca-l cauta nevasta-sa de nauca, cu tot cu ghid. Bai o jumate de ora l-a strigat nevasta-sa si ghidul si l-au cautat de-au lustruit caldarâmurile ruinelor pentru ametitul asta. Ia-l de unde nu-i, ca ne gandeam ca s-a dus sa-si refaca viata cu vreo italianca.
Asadar boul de Michel trebuia sa auda ca-l cauta nevasta-sa de nauca, cu tot cu ghid. Bai o jumate de ora l-a strigat nevasta-sa si ghidul si l-au cautat de-au lustruit caldarâmurile ruinelor pentru ametitul asta. Ia-l de unde nu-i, ca ne gandeam ca s-a dus sa-si refaca viata cu vreo italianca.
Ei bine,
intr-un final, cand avea nevasta-sa limba pe umar (si noi nervii la pamant), se
ridica si Michel senin (si odihnit !) de pe-o bancuta, fusese acolo tot
timpul !! Numai ca-si oprise receptorul si n-auzise nimic din cautarile
(injuraturile) grupului.
Asadar toata
lumea a stiut ca Michel aproape a facut abandon conjugal sub ochii nostri.
Prin a treia
zi, cand tot cu ametitii astia eram, cautand noi punctul de-ntalnire, o-ntreb pe
maica-mea (o persoana cu un fin spirit de observatie !) daca recunoaste
lume din grup. Si ce-mi raspunde rasista mica ? « A, pai eu oricum
din aia 48 nu recunosc decat familia de chinezi ! »…bine dreacu ca
n-a fost si vreun negru, ca mama ar fi putut sa-l intrebe de ce-i asa bronzat
sau ceva !
La Pompei in
schimb soarta s-a razbunat pe ea, pentru ca a fugit la toaleta fix inainte sa
intram in ruine, asa ca toata lumea astepta cand si-a facut maman iesirea
triumfala din WC in ovatiile publicului, care n-au mai uitat-o !
Descoperirea
cetatii antice s-a facut intr-un soare ca mierea, topiti de caldura. Arena cu
gladiatorii a fost desigur punctul de atractie (echivalentul jocurilor video de
azi !), brutaria (saorma cu de toate), termele (« la spa draga » ),
dar mai ales lupanarul - bordelul- unde mergeau baietii la distractie (asta ar
fi discoteca de azi dupa vreo 3 Margaritas). Impresionant, urmele carelor antice, urmele mainilor, scurgerea, infrastructura, organizarea, magazinele, casele, era o intoarcere in timp.
Mamica mea
arata batuta in permanenta, de la mers si soare, si de cate ori o intrebam daca
sa chem salvarea imi raspunde ca niciodata nu s-a distrat mai bine!
In
urmatoarea zi am mers la Capri, frumoasa insula facuta celebra de Axel Munthe,
cu "Cartea de la San Michele". Am adorat insula asta, este
de un chic si o eleganta cum rar am vazut. Poti urca cu un telescaun pana in
varful muntelui, de unde poti admira o panorama atat de frumoasa incat ti se taie
respiratia de-adevaratelea (adica nu ce credeai ca ti s-a taiat cand ai vazut
nota de 17 euro pentru o apa si-o bucatica de pepene, nuuu, asta e alta
respiratie !)
Ne-am dat si
cu vaporul, sa descoperim Coasta Amalfitana, foarte frumos, am vazut casa lui
Roger Moore si a lui Sophia Lauren, si alte cateva vedete de care eu n-am auzit
dar erau cunoscute in randurile provincialilor de la noi din autocar.
Multi
provinciali in autocar, din Nantes, Strasbourg, Angers, etc. Toti de treaba,
nici sa rad de ei prea bine nu pot, ca fiecare aveau povesti amarîte…multe mame
cu copii (divortate adica), de ma intrebam unde-or fi tatii…cu altele probabil,
sau or fi si ei cu mamele lor, ca sotul meu, care e un deschizator de drumuri,
un vizionar. E clar ca daca dupa 32 de ani iti petreceri vara cu ma-ta pe
undeva, esti un model de reprodus si de mare succes, e un trend care vad ca
prinde !
Alta poveste
amuzanta, de data asta...tot cu Michel (era scris sa fie vedeta!), s-a produs in autocar.
Trebuie sa
va spun intai de un cuplu cu care ne-am imprietenit , cuplu pe care i-am numit "Ferchezuitii" pentru ca erau mereu scosi din cutie, ea cu parul intins si machiata la 7
dimineata, el cu pantaloni cu stelute asortati cu luna de pe pantofii ei, iar
siretul de la slipul lui asortat cu cojita de la batatura ei, te durea capul
cat erau de aranjati ca sa traspire ca porcii in caldurile Italiei. Dar oricum,
bravo lor, decat turistul tip cu borseta si pantaloni beige pescaresti in care
incap si jetoanele de la poker si icoana primita de la stra-bunica, si tricoul
cu mesaj (care nu spune nimic !) iar ele cu pantaloni trei sferturi de-ti
taie apetitul pana si de pepenele ala de 17 euro !
Booon,
intr-o zi coborînd din autocar, ferchezuitul si-a pierdut walkie-talkiul sub
scaun, pe care l-a gasit nimeni altul decat faimosul Michel ! Ferchezuitul
si-a dat seama ca nu mai avea aparatul, ghidul i-a reamintit ca garantia costa
90 de euro, informatie care l-a reîmprospatat imediat de caldura, asa ca
saracul fashion victim a cautat toate vestigiile de la Pompeï cacatul ala de
plastic. Michel pe de alta parte credea ca e al lui, ca nu verifcase in borseta
ca mai are déjà unul (prost cum il stim déjà din povestea de la Roma).
Intr-un
final s-a descoperit greseala insa ferchezuitul era foarte suparat pe Michel, « asa-zisul
PIERDUT, ca nici sa se piarda n-a fost in stare !! », ca i-a pierdut
atata vreme de pomana.
Totul e bine cand se termina cu bine, si
ferchezuitul n-a pierdut walkie-talkiul.
Insa
destinul acestor aparate era pierderea. Si cum romanilor de pretutindeni le
place sa ia destinul in maini, maman si cu mine am fost responsabile cu pierdutul
walkie-talkiurilor.
Iesind de la
Vatican, cu alte walkie-talkiuri, am crezut
ca trebuie lasate inapoi in muzeu, dar trebuiau lasate la ghid, asa ca a iesit
un mare rahat, colegii de autocar crezand ca desigur aparatele « disparute »
taman la romani, au fost nu lasate in muzeu, si smanglite. Ca desigur as vrea
sa comunic cu mama eu din curte si ea din casa (pe ruta Paris-Bucuresti)…
Dupa asta
lucrurile n-au mai fost la fel, ghidul ne-a privit altfel si am stiut ca nu vom
mai prinde locuri bune in autocar pana la sfarsitul sejurului. Noroc ca era
ultima zi.
Asta a fost
excursia in Italia, ne-am distrat, desi nu ne-a placut deloc de italieni, prea
smecheri si prea pusi pe luate…dar ne-am facut multe selfiuri sa vada lumea cat
suntem noi de cool si ce bine stim sa ne distram ! Se pare ca selfiul
indica lipsa de sex (spun psihologii spanioli !), dar la noi nu se
potriveste, la dracu, doar eram in vacanta in familie (mama-fiica) este complet
neaplicabil !!
P.S: blogul celalalt reînoit pica tot timpul...asa ca m-am intors pe asta, o sa fac o directionare de la celalalt. Deci asta ramane! Imi cer scuze ca v-am zapacit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu